Aseara cand stateam intr-un pub tare drag mie si anume Clubul Presei.. stateam si ma gandeam in ce lume aiureah traim.. si mi-am adus aminte de un bun prieten de al meu si am zis sa va scriu astazi despre el.. El se numeste Adi Bezna..
În haită cu lupii
„Poezia lui Adrian Bezna e puternică şi sinceră ca o lacrimă de bărbat.” A spus atât de frumos cu cuvinte simple poeta Clara Mărgineanu în prefaţa cărţii “Cu lupii laolaltă” semnată de Adrian Bezna. Adrian Bezna, un om pe cât de controversat pe atât de plăcut, pe cât de prietenos, pe atât de singur. Adrian Bezna? Un poet, un folkist, un suflet, un om în adevăratul sens al cuvântului. Născut pe 6 decembrie 1968 în Piatra Neamţ a absolvit Liceul Militar de Marină din Constanţa. „Marinarul care ar fi putut să fie a ancorat în muzică şi poezie” citat de Clara Mărgineanu tot din prefaţa cărţii. De tânăr a făcut parte din Cenaclul Flacăra alături de multe nume mari din muzica românească, spre exemplu Adrian Păunescu, Tatiana Stepa, Magda Puşkaş, Dinu Olăraşu, Emerich Imre şi mulţi alţii. A cântat şi cântă în continuare cu orice ocazie folk şi rock. A lucrat în presă, atât în cea scrisă cât şi la radio. A participat la numeroase festivaluri de folk ca „Folk you!”, „Tabăra de folk” sau „La Suceava, în cetate” de la care s-a ales cu nenumărate premii şi diplome atât pentru muzica sa cât şi pentru cover-uri. Şi va mai face multe, căci are o viaţă înainte.
Fiind prima sa carte, volumul de poezie „Cu lupii laolaltă” a apărut în anul 2010 la „Editura Nouă”. Exprimându-se până acum prin acorduri la chitară şi versuri pe note, la frumoasa vârstă de 42 de ani publică un mic volum de poezie cu vorbe mari, memorabile. Volumul este format din douăzeci şi şapte de poezii, o parte dintre ele făcând parte şi din opera audio a autorului. Coperta este alcătuită dintr-o schiţă grafică realizată de Gabriel Matei. Pe coperta a patra, în schimb, este o fotografie realizată de Sorin Minghiat cu chipul autorului, Adrian Bezna, fotografie care are o amintire şi o povestioară scrisă de Clara Mărgineanu în prefaţă. Pe lângă prefaţă, ediţia este şi „îngrijită” de poeta amintită. Tot pe coperta a patra regăsim un poem fără titlu al autorului, ca un fel de final de carte, sau de un nou început. Acest poem poate fi şi un cuprins, un inventar al titlurilor ce apar în carte, în acesta fiind enumerate poemele. Versul care mi-a atras personal atenţia din acest ultim poem este: „Şi mi-e teamă de aceste rânduri simple, fără de mine...” prin aceste cuvinte eul liric devine temător, timid, ca orice poet la început.
În acelaşi stil cu Adrian Păunescu sau Carmen Veronica Steiciuc, dar totuşi foarte diferit, poemele lui Bezna sunt scrise cu sau fără rimă, cu sau fără semne de punctuaţie, cu sau fără a avea un subînţeles, o morală clară, dar cu siguranţă cu un scop şi cu mult talent. Subiectele abordate de poet sunt diverse: dragostea, toamna, nostalgia, sunt doar câteva exemple. Nu cred că poezia lui Adrian Bezna se poate încadra momentan într-un anumit gen. Cu un iz de deprimism şi un fel original de a scrie, autorul a găsit reţeta perfectă pentru câteva poeme geniale.
Poemul „De-a Newton” l-a recitat autorul în nenumărate rânduri pentru diverşi spectatori, în diverse locuri şi conjuncturi:
„teama merelor
în faţa legilor fizicii
mă îndeamnă să-ţi spun
că,
atunci când
o lacrimă cade
ca
o picătură de ploaie,
constaţi diferenţa
dintre
dragoste şi gravitaţie”
(redare exactă ca în carte, pagina 13)
Cartea are mai multe versuri frumoase în acelaşi gen, dintre care am să reproduc câteva care mi-au atras atenţia şi au făcut din aceste pagini una dintre cărţile mele preferate: „Să bem din vinul celor care tac când plâng” citat din poezia „Beţivi de toamnă” sau: „La ochii tăi, ca două porţi, eu sînt şi lup şi pradă.” din poezia „Cu lupii laolaltă”, poezie cu o semnificaţie vastă, care dă şi titlul cărţii.
Într-o lume în care poezia devine din ce în ce mai puţin apreciată, într-o lume în care cărţile se citesc de pe site-uri şi versurile de dragoste sunt considerate demodate, acest poet a avut curajul să publice o carte cu puţine pagini, dar multe gânduri frumoase. Lui Adrian Bezna „i-a lipsit trufia de a se impune doar pe sine” după cum a remarcat Clara Mărgineanu, el a cântat pe versurile altor poeţi, până când a crezut el de cuviinţă. A încântat, a descântat, dar cel mai important este că a cântat, cântă şi va cânta. Acum a şi scris şi probabil va mai scrie. Aştept cu nerăbdare un nou volum de poezie care să mă îmbete cu versuri geniale. Aştept „cu lupii laolaltă”.
În loc de încheiere, citez din cea mai cunoscută melodie folk a poetului cu acelaşi titlu consacrat: „Cu lupii laolaltă”: „În oraşul acesta cu flori de pomană, idioţii zâmbesc şi au faţă umană.[...] În ţara aceasta de scânduri vândute taie-ţi metrul cub de iubire şi du-te, du-te. [...] În lumea aceasta cu mulţi Dumnezei să rămânem cu unul, să nu fim ca şi ei şi noi. [...] În viaţa aceasta ca un tren fără haltă să rămânem mereu doi lupi laolaltă. Cu lupii laolaltă, cu lupii, cu toţii mergem în viaţa cealaltă...!” Un om minunat pe care sunt mandru ca il cunosc si ca imi este prieten.
sensibil... :-)
RăspundețiȘtergere