Ce trebuie sa constientizam din activitatea creierului uman?

3
inShare

Acest articol vrea sa atraga atentia asupra unor aspecte foarte importante din activitatea creierului uman, pe care lumea nu le stie sau pe care le ignora de multe ori.

De fiecare data cand vorbesti cu cineva si te gandesti: Nu il inteleg pe omul acesta? De ce a facut ce a facut? gandeste-te la informatiile din acest articol.

Creierul uman, in realitate, este nici mai mult nici mai putin decat un organ al corpului uman. Da, este complex. Insa orice organ al corpului uman functioneaza cu un anumit scop. Nu am sa va spun de scopul creierului, al inimii, al ficatului, al stomacului. Am sa va spun de anumite aspecte reale ale activitatii creierului, de la care acest organ nu se abate, indiferent de momentul in care ne aflam.

Dar mai intai lasati-ma sa va pun cateva intrebari:

Ce activitate efectueaza inima constant si nu se abate de la regula?

Ce activitate efectueaza ficatul constant?

Ce activitate efectueaza stomacul constant si nu se abate de la regula?

Ce activitate efectueaza creierul uman constant si nu se abate de la regula?

In cazul inimii ati ghicit. Activitatea pe care o desfasoara inima constant este “bataia”. Ca daca se abate pentru 10 minute de la asta, sa ia si ea o pauza, asa, ca e obosita …. stim cu totii ce s-ar intampla.

Asa si creierul uman, desfasoara niste activitati constante, de la care nu se abate. Ca daca s-ar abate nu ar mai fi creier.

Aspectele din activitatea creierului de la care el nu se abate niciodata sunt:

1. Focalizarea
2. Organizarea
3. Sistemul de credinte

Focalizarea inseamna concentrare, focus. In fiecare moment al vietii creierul se focalizeaza pe ceva. Asta este prima si cea mai importanta caracteristica, estentiala, a creierului uman. Numai daca retii acest aspect si poti intelege cum functioneaza de foarte multe ori creierul. Il poti intelege de fiecare data.

Numai sa te intrebi: pe ce se focalizeaza mintea mea acum? pe ce se focalizeaza mintea celuilalt acum? pe ce m-am focalizat mai devreme de imi e rau acum? pe ce m-am focalizat mai devreme de imi e bine acum? pe ce s-a focalizat celalalt mai devreme de ii e asa rau acum? … ati prins ideea?

Dezvoltati abilitatea de a schimba focusul creierului si vei reusi sa te “stapanesti/controlezi” pe tine sau pe oricine. Insa asta nu e un lucru usor.

Organizarea creierul inseamna structura acestuia, trilioanele de conexiuni existente in creierul uman. Dar sa nu ne complicam si sa simplificam notiunile. Organizarea sau dezorganizarea conexiunilor din creier exista.

Daca vrei sa intelegi pe cineva, ar fi bine sa intelegi cat de cat cum este “organizat/structurat” creierul lui. Cum invata notiuni noi? prin experienta, citit, internet, joaca etc. Cum le memoreaza? le memoreaza pe loc, are nevoie de timp singur ca sa le stratifice si memoreaze etc. Psihologii de multe ori lucreaza la organizarea notiunilor din creier. Ei nu ti le schimba, doar le organizeaza altfel, mai eficient si adaptativ pentru tine. Dupa organizare tu poti decide daca mai pastrezi anumite categorii sau nu.

Fara organizare, stratificare intr-un anumit fel, creierul nu ar putea functiona. Fie ca esti atent tu (constientizezi), ce informatie ai pus, in ce categorie, creierul tot le categorizeaza. Ar fi bine sa le categorizezi, organizezi tu constient, sa nu lasi creierul sa isi faca de cap. Poti face asta “instruind” anumiti “neuroni” din creierul tau sa fie lideri in organizare. Ceva de genul: “neuronii astia se ocupa de organizare, nimeni nu comenteaza in fata deciziei lor finala, fiecare alt neuron poate veni cu sugestii”. Asta se numeste dezvoltarea meta-gandirii (sa constientizezi ce gandesti). Practic sa ai niste neuroni instruiti ca toata ziua sa ii monitorizeze pe ceilalti neuroni care gandesc, sa ii indrume, aprobe, penalizeze. Cum este dirijorul la opera. Fara dirijor ar fi aproape haos, ne-ar durea urechiile, am parasi sala. In cazul de fata, vom avea mai multi “dirijori”, care lucreaza in echipa, ca sa “dirijeze” circuitul extraordinar de complex al creierului.

Credintele sunt niste afirmatii fara de care creierul nu ar fi creier si nu ar functiona. Priviti credintele ca pe niste linkuri. Ca pe niste cuvinte cheie, ancore in spatele carora exista un link. Cand ataci o “simpla” credinta, gandeste-te la asta. Gandeste-te ca daca tu vrei sa “stergi” acel simplu cuvant cheie, de fapt vrei sa stergi o directie catre o groaza de alte informatii.

Informatiile fara linkuri catre ele, plutesc in neant, neputand fi accesate niciodata. Practic ataci organizarea creierului, a doua caracteristica cea mai importanta a creierului uman. E ca si cum ai incerca sa convingi plamanii sa nu mai respire, sa convingi inima sa nu mai bata. Eu nu zic ca nu o sa reusesti, insa o sa ai de furca. Mai bine nu iti bati capul cu asta. Indrumi pe celalalt sa o faca singur, la alegerea lui.

Dar cea mai buna solutie nu este sa ataci credintele. Cea mai buna solutie este sa schimmbi focalizarea creierului prin shimbarea intrebarilor.

E ca la motorul de cautare Google. Nu stai, tu, sa modifici sute de pagini web ,ca sa iti iasa, precis, informatia pe care o vrei, tu, pe baza cuvantului pe care nu vrei sa il schimbi. Nu. In Google daca nu ne iese ce vrem noi, schimbam cuvintele de cautare ale noastre. Adica query-ul, practic intrebarea. Eventual comentam, atasam comentarii informatiilor deja existente.

Tot din internet: RELEVANTA. Daca exista mii de linkuri create pe alte pagini web ABCD , catre o anumita pagina web X, atunci pagina X este relevanta si va iesi mereu prima in cautari. Reflectati cum se poate aplica asta asupra creierului uman.

Va invit sa comentati. Care sunt asemanarile si deosebirile intre creierul uman si internet? Ce alte activitati desfasoara creierul uman? Ce parere aveti despre articol? Ce ati retinut si ce nu ati inteles? Ce este gresit?

De ce am inteles gresit notiunea de inconstient ?

Cuvantul inconstient arunca o imagine negativa asupra creierului si ne opreste din a intelege esenta lui. Acceptarea inconstientului creierului ne duce la un sentiment de spaima amestecat cu neputinta. Prin acest articol am sa combat aceasta spaima si neputinta. Pentru ca atitudinea de a crede in inconstient este daunatoare, ineficienta si dezadaptativa pentru om.

In esenta, cuvantul inconstient te provoaca la viziuni si credinte negative cum ar fi: cine stie ce e in inconstientul meu, ce nu poti constientiza este infricosator, sufar din cauza inconstientului, nu imi pot accesa inconstientul, in inconstientul meu este haos, ies tot felul de sentimente din inconstientul meu, am o bomba in inconstientul meu, a exploadat bomba emotionala din inconstientul meu etc.

Freud a dat o denumire gresita descoperirilor lui. El a facut o descoperire noua si a trebuit sa o denumeasca si din nefericire pentru noi a ales cuvantul inconstient. Freud a vindecat multi oameni. I-a vindecat pentru ca el si-a inteles cu adevarat descoperirea. Denumindu-si gresit o parte din descoperiri, cum este denumirea de inconstient, s-a facut neinteles de toate generatiile care au venit dupa el. Generatiile dupa el, au preluat pur si simplu cuvantul “inconstient” si pe baza definitiei cuvantului din dictionar au inceput sa filozofeze asupra creierului lor.

Oamenii fara studii psihologice, fara sa il citeasca macar pe Freud sustin vehement ca au inteles esenta inconstientului. Si-au creat si intarit niste credinte foarte puternice legate de aceasta notiune de inconstient, asa cum l-au inteles ei.

Cei mai multi inteleg prin inconstient o existenta, undeva in noi, care nu poate fi accesata, nu poate fi organizata, toate traumele sunt bagate si pastrate fortat acolo, le creaza probleme pe care nu le pot controla. Toate probleme lor exista din cauza “inconstientului”.

Exista o aura magica plutitoare in jurul acestui “inconstient” – secretul tuturor secretelor. Unii merg mai departe explicand totul prin inconstient. Daca ai talent din inconstient vine. Daca ai omorat pe cineva din incostient vine. Daca ai pofta de inghetata azi din inconstient vine. Altii cred cu tarie ca inconstientul este pur. Puritatea puritatii exista in inconstient si murdaria murdariei exista in constient. Ca daca ne-am dezlantui inconstientul am face si am drege.

Orice exista si nu se explica de cineva la un moment dat e etichetat cu: din inconstient vine.

Eu unul nu cred in existenta “inconstientului” asa cum l-a inteles omul normal. Si am sa va explic de ce prin niste intrebari si reflectii:

• Constientizezi bataia inimii in fiecare moment?

Raspunsul este nu. Daca ne punem mana pe piept, acum, ne constientizam bataia inimii. Apoi ne ducem sa ne uitam la un film si ne focalizam pe imaginile care ni se deruleaza, uitam de inima. Asta inseamna ca inima bate in inconstient? Nu. Inima bate tot in “realitate”. In realitate locul unde bate inima nu s-a schimbat. Insa focalizarea creierului nostru s-a schimbat. Asta nu inseamna ca am scos inima din constient si am introdus-o in inconstient. Locul inimii nu se schimba. Focalizarea creierului nostru se schimba.

• Iti constientizezi ficatul in acest moment?

Raspunsul este nu. Nu avem capacitatea reala de a ne constientiza activitatea ficatului. Stim ca exista in corpul nostru si ca isi face treaba insa nu il vedem facand-o. Nu il monitorizam. Nu il scanam. Nu vorbim cu el. Nu stim ce a mai facut in ultima vreme. Nu comunicam cu el. Nu ii zicem ce sa faca.

Poti sa te concentrezi pe ficat toata ziua ca tot nu o sa reusesti sa stii realist ce face.

Asta inseamna ca ficatul exista in inconstientul nostru? Sau inseamna ca ficatul exista in realitate? Eu zic ca ficatul exista in realitate in corpul nostru, chiar daca noi nu ni-l “constientizam”.

• De ce “simtim” ca nu ne intereseaza sa ne “constientizam” ficatul, inima etc si “simtim” ca ne intereseaza sa ne “constientizam” creierul?

Raspunsul este: din cauza capacitatii unice a creierului de a “focaliza”.

Aceasta caracteristica este unica pentru creier (ca organ biologic). Ficatul nu focalizeaza nimic. Inima la fel, nu focalizeaza. Creierul insa, are instrumente prin care poate desfasura aceasta actiune de “focalizare”.

Instrumentele lui sunt felurite: ochi, nas, urechi, neuroni, sinapse, fluxul de neurotransmitatori, potentialele de actiune, structura creierului cu cele 2 emisfere si celelalte componente etc.

Si, din cauza ca exista aceasta capacitatea a creierului, ea este si folosita de noi. Si ne focalizam toata viata. Si pe aia, si pe cealalta, si pe mana noastra, alte corpuri, o frunza, gandurile noastre etc. Insa nu ne putem focaliza pe orice in viata.

Nu avem capacitati infinite de focalizare. Cu toate ca ne putem concentra pe multe lucruri in viata, nu ne putem focaliza pe tot ceea ce exista. Nu ne putem focaliza pe propriul nostru ficat de exemplu. Pe inima noastra nu ne putem focaliza, in detaliu cum am vrea noi. Pe multe procese, fluxuri, neuroni, mini organisme existente in creierul nostru nu ne putem focaliza.

Si asta ne frustreaza. Si tot ce ne frustreaza din cauza ca nu ne putem focaliza pe el, il categorisim ca “inconstient”.

Daca l-am categorisi ca: “” nu ajung cu focalizarea mea la el”, atunci, da, suntem mai aproape de realitate. Insa cand zicem inconstient e ca si cum respectivul nu ar exista intr-o realitate palpabila. Totul exista in realitate insa noi nu il putem accesa cu ajutorul focalizarii noastre.

Nu inseamna ca ele exista, intr-un inconstient.

De multe ori cand catalogam ceva ca facand parte din inconstient, daca suntem invatati metode noi de focalizare, le descoperim.

Albert Einstein sustinea:

“Nu cred ca e imposibil ca visele sa reprezinte dorinte reprimate, dar nu sunt convins ca-i asa.”

Oamenii are zice ca: “am reusit sa il scot pe X la suprafata din inconstient”. Este gresit. Mai corect este: “am reusit sa descopar si sa aplic modalitatea eficienta prin care sa ma focalizez pe X”.

Lacrimi de copil

Un copil este ca o floare care se deschide numai cand e soare. Un copil percepe realitatea altfel decat o facem noi. Un copil te iubeste mai neconditionat decat un adult, pentru ca nu a invatat inca sa urasca.

Sa nu dezamagim niciodata un copil.

Pentru cei mai multi, copiii sunt niste simple bibelouri, pe care le stergem de praf cand ne aducem aminte. Ne obosesc cu insistenta lor, mai intotdeauna sunt acolo unde nu ar trebui sa fie, si ne roaga sa ne jucam cu ei tocmai cand ne uitam la o emisiune interesanta. Seara cand motaim intr-un fotoliu, ne trezim cu mogaldeata langa noi: "Tati, tati ... te joci cu mine ?", iar duminica incep sa planga, pentru ca nu te duci cu ei in parc. Ce-or vedea fascinant la lemnele si fiarele acelea scartaitoare ?
In timp ce se da in leagan, mogaldeata te priveste cum te scufunzi in ganduri, absent, asezat pe o banca. Copilul simte ca nu esti acolo cu el. Vrea sa-i vorbesti, sa-l incurajezi, orice, numai sa-i acorzi atentie. Are nevoie de tine chiar si atunci cand ii raspunzi distant, repezit si fara chef. El sufera in linste, fara sa-ti vorbeasca, pentru ca el e mic si tu esti mare. Si cei mari nu gresesc niciodata.

Vad in jur casnicii destramate si eterne dispute in procese de custodie. Ambii trag de bietul copil, de parca ar fi de cauciuc. Iar copilul se uita, cand la unul, cand la celalalt, cu ochii in lacrimi. Ii vrea pe amandoi, dar pe el nu-l intreaba nimeni. Daca fostii parteneri s-ar gandi macar o clipa la "obiectul" disputei, si mai putin la propriile orgolii ranite, si-ar da seama ca fac o mare greseala.
Sau, daca am reusi sa ne dam jos ochelarii fumurii ai maturitatii, lumea din jurul nostru s-ar vedea complet altfel.

Am un nepotel de 6 ani pe nume Vadut. Candva, un tampit a tinut mai mult la penisul sau, decat la bucuria de a privi zambetul unui copil, a plecat si nu s-a mai uitat inapoi. Nu-l judec, fiecare isi duce povara propriilor greseli, pana in momentul in care se va prabusi. Din pacate, multi ajung in situatia asta, si cand incepe sa doara, se trezesc brusc din egoism si vor sa recupereze, sa recladeasca zidul pe care nu l-au construit niciodata. In acel moment ii vezi cum se transforma, cersind mila celor din jur, si ce este mai ingrat, o cersesc propriilor copii. Prea tarziu !
Prin vara anului trecut, m-a invitat un prieten pe la el. Tocmai se intorsese din Canada, de la nunta fiicei sale din prima casatorie, si imi povestea cum a fost tratat cu indiferenta. L-a luat de la aeroport, l-a cazat, dus mireasa la altar, iar la plecare, luat de la hotel si suit in avion. Au petrecut putine clipe impreuna. Citez: "Oana m-a trata ca pe un strain. I-am cumparat rochia de nunta, cadou de mii de dolari si pentru ce ? A avut nevoie de mine s-o duc la altar si atat ? Si la plecare, un sarut in fuga masinii si "pa!". Mai bine nu ma deranjam !". L-am ascultat si nu am spus nimic.

Va propun un exercitiu: priviti un copil in timp ce se joaca pe covorul din sufragerie si incercati sa va amintiti ce simteati cand erati de varsta lui. Sa nu zambiti, incercati doar ! Cand veti reusi, va veti da seama ce simte un copil cand ii refuzi invitatia la joaca.
Am o gramada de prieteni, cu familie si copii. Am auzit de nenumarate ori urmatorul dialog:
- Tati, te joci cu mine ? Nu pot, ca am treaba ! Si micutul se retrage trist in camera lui....
Azi asa, maine la fel, si vezi cum copilul nu mai cere. Tu te bucuri ca ai scapat de-o grija si poti sa-ti vezi de ale tale pe calculator, insa realitatea e alta. In sufletul celui mic se prabuseste o lume, un ideal creeat in jurul personalitatii tale. El sufera in tacere, caznindu-se cu greu sa priceapa "de ce", si cu fiecare zi care trece, prapastia se adanceste.
Un copil nu te va trada niciodata. Pentru el, indiferent ce ai facut sau nu, vei ramane tatal lui. Poate nu o va recunoaste pe fata, insa in sufletul lui el te va iubi pana la capat.

...

Mi se intamlpla sa ma plimb prin parc cu nepotelul meu, sa-l duc la muzeu, cu masina si altele frumoase pentru el si banale pentru mine. Incercati sa va imaginati scena in care doi barbati se tin de mana, unul mare la 1.90 si celalalt mic, la jumatate. Smile! Imi pune intrebari non-stop, cu o maturitate ce ma uimeste, iar eu incerc sa-i raspund pe intelesul lui. Si sa fiu extrem de atent, sa nu-i dau raspunsuri gresite. Mi s-a intamplat s-o fac, si atunci, parca il vad cum se opreste si abordeaza o postura de ganditor de Hamangia. E fenomenal !
Cel mai mult ma doare cand plec. Alearga la usa in pijama, si trist ma intreaba: "Unde pleci ? Cand vii ? Te intorci pana ma culc ?". Ii zambesc si ii spun ca da. E musai sa ma tin de cuvant nu ?
Intr-o zi voi pleca pentru mai multa vreme. Sunt convins ca ma va asteapta, oricat de departe voi ajunge.

Intr-o alta zi m-am apucat sa montez un dulap in bucatarie. Firesc, normal, Vladut pe sub masa in rumegus. Maica-sa a sarit imediat: "Iesi afara !". "Stai, lasa-l in pace", am zis, si i-am dat de lucru. L-am tratat ca pe un om mare. L-am pus sa insurubeze, sa adune scule, sa ma ajute. Apoi l-am laudat la toti, ca ... " Daca nu era el, nu terminam dulapul ". Nu va imaginati ce fericit a fost. Smile!

Copiii sunt asemeni unor flori firave, abia rasarite, care cresc in umbra altora mai mari. Au nevoie de zambetul nostru, de dragoste, la fel de mult cum avem noi de ei.

Sa nu dezamagiti un copil, pentru ca nu va va uita niciodata !