La masă cu un înger..

A fost odată un băieţel care şi-a dorit foarte mult să întâlnească un înger. Auzise el că îngerii sunt frumoşi şi buni şi, într-o zi, a pornit în căutarea unui înger. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine gentuţa cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, ca să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin sufletul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân trist şi amărât, dar cu o faţă luminoasă, care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că vor mai găsi câte ceva de-ale gurii.

Băieţelul şi-a pus gentuţa în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi, când să guste din ea, a fost întrerupt de privirea bătrânului. Făcându-i-se milă, băiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de minunat şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să plece către casă, mulţumit de bucuria pe care i-o făcuse bătrânul, din care radia atâta dragoste. Nici nu apucă bine să facă doi paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbrăţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, cu doi stropi de lacrimi în ochi, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei lui plină de fericire, îl întrebă: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

Copilul îi răspunse: “Am stat la masă cu un înger!” Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată, cu toate că e mai bătrân decât mi-l închipuiam!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi fiul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a putut să nu îl întrebe: “Tată, ce ai făcut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu un înger!” Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat: ”Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât mi-l închipuiam!”

Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de bunătate şi milă. Toate acestea au puterea de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane..

De ce tipa oamenii unii la altii ?

  Intr`o zi un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:


- De ce tipa oamenii cand sunt suparati ?

- Tipam deoarece ne pierdem calmul , zise unul dintre ei

- Dar de ce sa tipi , atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine ? intreba din nou inteleptul

- Pai , tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude , incerca un alt discipol

 Maestrul intreba din nou:

- Totusi , nu s-ar putea sa vorbim mai incet , cu voce joasa ?

 Nici unul dintre raspunsuri nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

- Stiti de ce tipam unul la celalalt atunci cand suntem suparati ? Adevarul e ca atunci cand 2 persoane se cearta , inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta , ei trebuie sa strige , ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati , cu atat trebuie sa strige mai tare, din cauza distantei si mai mari.
 Pe de alta parte , ce se petrece atunci cand 2 persoane sunt indragostite ? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incet , suav.
De ce ? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica.
Uneori , inimile lor sunt sunt atat de aproape incat nici nu vorbesc, doar soptesc , murmura.

 Iar atunci cand iubirea e si mai intensa , nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca , ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand 2 persoane se iubesc , au inimile apropiate.

In final inteleptul concluzionana zicand:

Cand discutati , nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta , nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult , caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare incat inimile voastre nu vor mai gasi drumurile de intoarcere..

Ce este viata ?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…

Doar un proces..

Intr-o lume in care totul este market-at ca fiind mai rapid, mai eficient, mai ieftin si in care asteptarile noastre, legate de ceea ce ne dorim, sunt de rezultate rapide, vizibile, axate pe acum si aici. Vrem sa ne culcam grasuni si sa ne trezim supli, vrem sa iesim pe strada si sa intalnim iubirea vietii noastre care va fi alaturi de noi pana la adanci batraneti, vrem sa dea norocul peste noi si sa nu mai trebuiasca sa muncim o secunda cat vom trai, ne asteptam sa devenim celebri si faimosi doar pentru ca existam.

Ori asta nu se intampla sau se intampla unui procent infim al populatie, procent atat de mediatizat incat ne consolideaza asteptarile nerealiste de la propria realitate. Si atunci cand nu ni se intampla noua suntem atat de dezamagiti si nemultumiti ca dispretuim mizera realitate imediata in care ne regasim cu asteptarile inselate.

Insa cine inseala pe cine aici? Noi pe noi insine, caci daca am gandi matur ne-am da seama ca nu ai cum sa slabesti intr-o zi, ca relatiile se construiesc pas cu pas, ca respectul si notorietatea se castiga, ca viata pe care ne-o dorim sa construieste caramida cu caramida. Simplu, nu?

De cate ori nu ne-am spus Ce mi-ar placea sa slabesc … si am mai rontait un biscuite. De cate ori nu ne-am spus Ce mi-ar placea sa am o relatie fantastica … si ne-am enervat pe partener ca nu a facut lucrurile asa cum ne-am dorit noi. De cate ori nu ne-am spus Ce mi-ar placea sa am un job fain … si nu am facut nimic pentru a schimba ceva. De cate ori? De prea multe. De ce? Pentru ca totul este prea greu. Pentru ca lucrurile bune se intampla doar celorlalti. Pentru ca noi nu avem noroc. Pentru ca asta e soarta, amara. Pentru ca in viata nu ai cum sa fii fericit. Pentru ca orice ai face tot nu are rost, caci nu se poate. D’aia!

Sau nu. Vrei sa fii fericit? Vrei sa fii multumit? Vrei sa traiesti? Vrei sa ai ceea ce iti doresti? Poti. Cum?, ma intrebi. Oricat de mult nu ti-ai dori sa afli asta, depinde doar de tine, de nimeni altcineva, nici de soarta, nici de destinul orb, nici de ursitoare, nici de Dumnezeu, de tine depinde ceea ce faci cu ceea ce ai, cu ceea ce poti, cu ceea ce iti doresti, doar tu alegi.

Un loc bun de a incepe sa iei fraiele vietii tale in mana este sa intelegi si accepti ca totul este un proces. Totul are etape, totul se intampla in faze si ca tu decizi cum gestionezi procesul.
Vrei sa slabesti? Te informezi, faci schimbari, faci alegeri corecte, iti acorzi timp, te bucuri de ceea ce faci, de proces si pe masura ce etapele curg, rezultatele nu vor intarzia sa apara.
Vrei sa ai o relatie implinita? Investeste timp, fii atent si tolerant, accepta-ti partenerul, sustine-l, respecta-i spatiul, respecta-te pe tine. Etc.
Vrei sa ai un job placut? Munceste, cauta, educa-te, invata.

Si tot asa. Aproape orice activitate/dorinta/asteptare/actiune/speranta poate fi impartita in etape ale unui proces complex, iar cand intelegi si accepti acest lucru, dand uitarii nerealismul satisfacerii imediate, majoritatea lucrurilor devin posibile, iar viata mult mai plina si placuta, caci faci ceea ce iti doresti pentru tine fiind plin de multumire de sine si nu de dezamagirea de a fi intr-o lume prea rea si grea.

Doar un gand.

Povestea unui nasture...

Am fost odata un nasture. Nici prea mare, nici prea mic dar foarte incolor. M-am nascut la maternitatea fabricii de nasturi. Cand aveam doua luni am fost trimis la gradinita unei fabrici de confectii. O croitoreasa sarguincioasa m-a cusut imediat pe o camasa barbateasca.
Asa am ajuns intr-un magazin din Marele Oras," Cincizeci de magazine intr-unul singur" se numea. Am crescut si m-am maturizat stand pe rafturile lui timp de mai bine de zece ani. Cand credeam ca acolo voi muri pierdut in uitare, o gospodina cumsecade m-a cumparat impreuna cu camasa careia, intre timp, ii aparusera primele fire de par alb. Am suferit in mandria mea, visul meu era sa ajung in America si cand colo eram vandut la raionul de solduri intr-un obscur magazin din Romania. Mi-am adunat puterile. Show must go on ! (intre timp o rupeam bine pe englezeste).
Noul meu stapan, sotul gospodinei, era un om simplu si cinstit, muncitor la o mare uzina din urbe. Ii tineam de urat destul de des caci in afara de camasa pe care eram crucificat omul nu mai avea decat trei. Ma simteam bine cu el, era un tip vesel, cu un suflet atat de mare ca uneori ii iesea printre noi, nasturii, facand sa paraie atele cu care eram strangulati. Il iubeau colegii, vecinii si prietenii pe care-i primea intotdeauna cu o bucurie imensa. Il iubeau copiii si soata lui il iubea si ea, cel putin asa simteam eu, cat puteam eu sa simt caci nu eram decat un nasture, v-am spus. Umblam mereu curat si miroseam frumos caci stapana, Doamna - cum ii spuneam eu, avea grija sa ma spele cu prafuri parfumate iar cand calca ma ocolea atent sa nu ma faca sa sufar de cine stie ce arsuri.
Intr-o zi am cazut. Ata cu care eram ancorat s-a rupt. M-am rostogolit neputincios sub un dulap. Am fost trist timp de sapte zile. Imi lipseau prietenii mei, nasturii de la camasa, imi lipsea stapanul meu cu glumele si optimismul lui debordant, imi lipseau baile parfumate si-mi lipseau mainile harnice ale stapanei. Noroc cu matura aceea curioasa care si-a facut aparitia intr-o zi. M-a prins hotarat sub ea si m-a scos la suprafata. Am auzit-o pe Doamna spunand:" Ah, uite unde era!". M-a aruncat intr-o cutie cu multi nasturi de diverse marimi si culori. Mi-am dat seama ca locul meu fusese luat de altcineva. Am suferit, ce mult am suferit?
Am stat inchis in cutia cu nasturi timp de aproape un an. M-am imprietenit cu vecinii mei. Le-am ascultat povestile, unii dintre ei erau deja batrani si incetasera sa mai spere ca-si vor implini vreodata visele lor de nasturi de plastic, de lemn sau de metal. Nu, mi-am spus, nu vreau sa-mi pierd speranta. O nasturica roz ma privea gales si capata nuante rosiatice ori de cate ori Doamna muta cutia de la locul ei ca sa stearga praful facandu-ne pe noi, prizonierii, sa ne lipim unii de altii. Imi era draga, cu surasul ei sagalnic, o visam si ii recitam in gand poezii pe care le auzisem la radio in indelungata mea odisee pe rafturi de magazin.

Si iata ca intr-o zi norocul mi-a suras. Degetele neobosite ale stapanei mele cautau ceva anume prin cutie. Am dat din coate cu curaj pana cand m-am varat intre ele. M-au ridicat, m-au potrivit pe o bluza galbena si am auzit-o spunand: "Hm,merge !". O ata galbena m-a imobilizat imediat. Eram din nou la lumina. Mi-am privit noii vecini. Fete blazate, in astepare de altceva. Ehe, daca ati sta cateva zile acolo, in cutie, sa vedeti ce v-ati mai bucura sa vedeti un rasarit de soare. Am trait vreme de doua luni experienta minunata de a locui deasupra unui suflet de femeie. L-am vazut in maretia lui, frumos, simplu, tandru si neastamparat. Am simtit dragostea de mama revarsandu-se fara pauze, fara rezerva. Am simtit iubirea si respectul fata de cel caruia ii jurase credinta in simplitatea ei de fata. Intr-o viata viitoare as vrea sa fiu femeie!

Tot visand la astfel de lucruri m-am trezit din nou rostogolindu-ma. De data asta sub o banca, intr-un parc. Stapana mea, preocupata cu supravegherea copiilor, nici nu mi-a observat lipsa. De data asta eram disperat. Cine stie cat mai aveam de asteptat si, pe urma, nu-mi era chiar indiferent pe mainile cui incapeam. Surpriza! Totul s-a intamplat cu repeziciune. In aceeasi zi doua degete ma ridicau cu grija. Erau ale unui barbat de data asta. Franturi de conversatie intre el si fata de alaturi imi treceau pe langa urechile mele delicate de nasture. El vroia in America,ea nu. El implora, ea plangea. Simteam durerea sfasiindu-i pe amandoi. Ea s-a ridicat si a plecat. El a ramas trist si ingandurat. M-a privit si m-a aruncat intr-un buzunar. Poate urma sa fiu suvenirul lui, poate voia sa ma ia cu el ca sa-i amintesc de ea. Asta e! M-am emotionat atat de tare incat am lesinat. M-am trezit cand omul meu astepta in aeroportul pasarea de metal care urma sa-l duca in Tara Sperantei. Simteam durerea si mania explodand din sufletul lui.

Nici mie nu-mi era prea bine. Imi era dor de Doamna mea, de stapanul meu si de glumele lui, de mirosul de prajituri din casa lor, de nasturica mea roz si de zambetul ei. Nu, nu, nu, nu mai vreau America!
Deodata, omul meu m-a scos din buzunar si m-a azvarlit cu inversunare vrand parca sa stearga din suflet toate durerile care nu-l lasau sa plece. M-am izbit de un perete. Eram ranit, sangele meu de plastic se scurgea peste tot dar nu-mi pasa. Cu ultimele puteri i-am soptit soferului:
-Strada Sperantei, nr.9. Plateste Doamna!

În tenişi !

A observat cineva că dimineţile de toamnă sunt cele mai frumoase? Când te trezeşti sărutat pe obraz de soare, când deschizi fereastra şi inspiri depărtările, când ţi-ai pune pantalonii de trening şi tenişii şi-ai fugi de nebun prin parc, cu căştile pe urechi. Să vezi doar lumea asta minunată, cu galbenul ei copt, cu ruginiul ei fierbinte, cu verdele ei searbăd.

Pune-ţi tenişii. Şi fugi de oamenii care au doar chip, dar nimic pe dedesubt, fugi de cei care încearcă să te judece sau să-ţi dea sfaturi seci. Opreşte-te acolo unde inima ta tresaltă, unde îţi râde ca un copil, fără reţinere.

Uită tot ceea ce te doare! Stâng, drept, stâng, şi suferinţa s-a pierdut. Nu a putut ţine pasul cu tine şi tenişii tăi.

Ce trebuie sa constientizam din activitatea creierului uman?

3
inShare

Acest articol vrea sa atraga atentia asupra unor aspecte foarte importante din activitatea creierului uman, pe care lumea nu le stie sau pe care le ignora de multe ori.

De fiecare data cand vorbesti cu cineva si te gandesti: Nu il inteleg pe omul acesta? De ce a facut ce a facut? gandeste-te la informatiile din acest articol.

Creierul uman, in realitate, este nici mai mult nici mai putin decat un organ al corpului uman. Da, este complex. Insa orice organ al corpului uman functioneaza cu un anumit scop. Nu am sa va spun de scopul creierului, al inimii, al ficatului, al stomacului. Am sa va spun de anumite aspecte reale ale activitatii creierului, de la care acest organ nu se abate, indiferent de momentul in care ne aflam.

Dar mai intai lasati-ma sa va pun cateva intrebari:

Ce activitate efectueaza inima constant si nu se abate de la regula?

Ce activitate efectueaza ficatul constant?

Ce activitate efectueaza stomacul constant si nu se abate de la regula?

Ce activitate efectueaza creierul uman constant si nu se abate de la regula?

In cazul inimii ati ghicit. Activitatea pe care o desfasoara inima constant este “bataia”. Ca daca se abate pentru 10 minute de la asta, sa ia si ea o pauza, asa, ca e obosita …. stim cu totii ce s-ar intampla.

Asa si creierul uman, desfasoara niste activitati constante, de la care nu se abate. Ca daca s-ar abate nu ar mai fi creier.

Aspectele din activitatea creierului de la care el nu se abate niciodata sunt:

1. Focalizarea
2. Organizarea
3. Sistemul de credinte

Focalizarea inseamna concentrare, focus. In fiecare moment al vietii creierul se focalizeaza pe ceva. Asta este prima si cea mai importanta caracteristica, estentiala, a creierului uman. Numai daca retii acest aspect si poti intelege cum functioneaza de foarte multe ori creierul. Il poti intelege de fiecare data.

Numai sa te intrebi: pe ce se focalizeaza mintea mea acum? pe ce se focalizeaza mintea celuilalt acum? pe ce m-am focalizat mai devreme de imi e rau acum? pe ce m-am focalizat mai devreme de imi e bine acum? pe ce s-a focalizat celalalt mai devreme de ii e asa rau acum? … ati prins ideea?

Dezvoltati abilitatea de a schimba focusul creierului si vei reusi sa te “stapanesti/controlezi” pe tine sau pe oricine. Insa asta nu e un lucru usor.

Organizarea creierul inseamna structura acestuia, trilioanele de conexiuni existente in creierul uman. Dar sa nu ne complicam si sa simplificam notiunile. Organizarea sau dezorganizarea conexiunilor din creier exista.

Daca vrei sa intelegi pe cineva, ar fi bine sa intelegi cat de cat cum este “organizat/structurat” creierul lui. Cum invata notiuni noi? prin experienta, citit, internet, joaca etc. Cum le memoreaza? le memoreaza pe loc, are nevoie de timp singur ca sa le stratifice si memoreaze etc. Psihologii de multe ori lucreaza la organizarea notiunilor din creier. Ei nu ti le schimba, doar le organizeaza altfel, mai eficient si adaptativ pentru tine. Dupa organizare tu poti decide daca mai pastrezi anumite categorii sau nu.

Fara organizare, stratificare intr-un anumit fel, creierul nu ar putea functiona. Fie ca esti atent tu (constientizezi), ce informatie ai pus, in ce categorie, creierul tot le categorizeaza. Ar fi bine sa le categorizezi, organizezi tu constient, sa nu lasi creierul sa isi faca de cap. Poti face asta “instruind” anumiti “neuroni” din creierul tau sa fie lideri in organizare. Ceva de genul: “neuronii astia se ocupa de organizare, nimeni nu comenteaza in fata deciziei lor finala, fiecare alt neuron poate veni cu sugestii”. Asta se numeste dezvoltarea meta-gandirii (sa constientizezi ce gandesti). Practic sa ai niste neuroni instruiti ca toata ziua sa ii monitorizeze pe ceilalti neuroni care gandesc, sa ii indrume, aprobe, penalizeze. Cum este dirijorul la opera. Fara dirijor ar fi aproape haos, ne-ar durea urechiile, am parasi sala. In cazul de fata, vom avea mai multi “dirijori”, care lucreaza in echipa, ca sa “dirijeze” circuitul extraordinar de complex al creierului.

Credintele sunt niste afirmatii fara de care creierul nu ar fi creier si nu ar functiona. Priviti credintele ca pe niste linkuri. Ca pe niste cuvinte cheie, ancore in spatele carora exista un link. Cand ataci o “simpla” credinta, gandeste-te la asta. Gandeste-te ca daca tu vrei sa “stergi” acel simplu cuvant cheie, de fapt vrei sa stergi o directie catre o groaza de alte informatii.

Informatiile fara linkuri catre ele, plutesc in neant, neputand fi accesate niciodata. Practic ataci organizarea creierului, a doua caracteristica cea mai importanta a creierului uman. E ca si cum ai incerca sa convingi plamanii sa nu mai respire, sa convingi inima sa nu mai bata. Eu nu zic ca nu o sa reusesti, insa o sa ai de furca. Mai bine nu iti bati capul cu asta. Indrumi pe celalalt sa o faca singur, la alegerea lui.

Dar cea mai buna solutie nu este sa ataci credintele. Cea mai buna solutie este sa schimmbi focalizarea creierului prin shimbarea intrebarilor.

E ca la motorul de cautare Google. Nu stai, tu, sa modifici sute de pagini web ,ca sa iti iasa, precis, informatia pe care o vrei, tu, pe baza cuvantului pe care nu vrei sa il schimbi. Nu. In Google daca nu ne iese ce vrem noi, schimbam cuvintele de cautare ale noastre. Adica query-ul, practic intrebarea. Eventual comentam, atasam comentarii informatiilor deja existente.

Tot din internet: RELEVANTA. Daca exista mii de linkuri create pe alte pagini web ABCD , catre o anumita pagina web X, atunci pagina X este relevanta si va iesi mereu prima in cautari. Reflectati cum se poate aplica asta asupra creierului uman.

Va invit sa comentati. Care sunt asemanarile si deosebirile intre creierul uman si internet? Ce alte activitati desfasoara creierul uman? Ce parere aveti despre articol? Ce ati retinut si ce nu ati inteles? Ce este gresit?